Trec anii, unul dupa altul, si ne indreptam spre ceva. Acel ceva pentru unii este un lucru la care nici nu vor sa gandesca, dar pentru altii este un motiv de bucurie. Prietenul meu Albert spunea ca realitatea nevazuta este mai reala decat realitatea vazuta.
Anul 2011 a fost mai complicat decat mi l-as fi putut inchipui. Realizez din ce in ce mai mult ca perseverenta are un rol crucial in viata mea. Isus spune ca cine va rezista pana la sfarsit, acela va birui. Nu e de-ajuns sa rezisti pana la mijloc, sau doua treimi din cursa. Trebuie sa o scoti la capat. Unii huiduie din tribune, altii rad in palme, antrenorul s-ar putea sa priveasca in pamant si totusi trebuie sa rezisti.
Un alt lucru pe care l-am inteles este ca odata cu trecerea timpului, accept din ce in ce mai greu infrangerea. Nu mai vreau sa am parte de umiliri, esecuri si neimpliniri. Vocea aceea care imi spune ca asa e normal sa suferi din nimic, sa te simti stingher si pagubit, nu mai vreau sa o aud. Eu cunosc o alta voce mult mai calda si mai blanda, e vocea care imi da pace si ma umple de putere.
Ceea ce trebuie eu sa fac, nu pot sa astept sa o faca altcineva sau sa se intample de la sine. Oportunitatile trebuie fructificate la maxim. Pentru a fructifica o oportunitate e nevoie de multa vigilenta si disponibilitate.
In 2011 am cunoscut oameni care au aratat ca bunavointa si atentia pentru cei din jur inca functioneaza. De la cei de la care poate ma asteptam sa fie deschisi au demonstrat altceva, iar cei de la care te asteptai mai putin, au aratat multa bunavointa.
Cea mai buna cafea a fost cea de la un strain care mi-a pus-o pe masa cu lapte si zahar in momentul in care simteam ca voi cadea de oboseala.
Cel mai neasteptat succes a fost rolul pe care l-am jucat in piesa de teatru Oedip Rege, in rolul lui Oedip, la Colegiul Lasalle.
Cel mai mare pas al credintei a fost sa demarez Bierica, care azi functioneaza sub numele de Biserica Golgota Montreal.
Cea mai proasta veste a fost ca prietenul meu Sami din Ungaria e bolnav.
Ce astept de la 2012 ? Ma rog sa fie un an al pacii. Conflictele de orice soi sa lipseasca cu desavarsire. As vrea sa vad in oameni frumusetea pe care o vede si Creatorul. As vrea sa nu uit ca am lumina in ochi datorita bunavointei Lui, ca respir un oxigen pe care nu il merit si inima mea bate pentru ca Cineva ii spune: mai bate o data !
Good bless you.
God bless you, too!!!!:)
Din străinătate
de Mihai Eminescu
Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.
Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;
Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri.
Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori.
Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.
Melodica şoptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.
Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.
Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.
1866, 17/29 iulie