Aer

Esti aer ce-L respir

Ești aer ce-l respir

Sfântă-Ți prezență

În mine, trăind

***

Tu pâinea vieții ești

Tu pâinea vieții ești

Cuvântul Tău sfânt

Ce-n min’ vorbești

***

Iar eu, Te caut pe Tine, disperat

Iar eu, sunt după Tine, însetat!


Ai stat vreodata intr-o incapere unde zacea un bolnav cu rani care nu se mai vindecau? Rani care miroseau urat si aerul era imbacsit de acel miros. Nimic nu are miros atat de specific, ca mirosul unui om cu rani grele, care nu se mai vindeca, miros amestecat cu iz de alcool  si tinctura. Din cand in cand poate un geamat profund spargea tacerea ca lovitura unui ciocan. O intrebare te macina, si inchizand ochii sopteai fara sa vrei: oare cand se va termina?

Cand venea cate o briza de aer curat si proaspat, simteai ca a venit si speranta, soptindu-ti: „El stie. Daca El stie e suficient.”

In fiecare zi incercai sa inovezi ceva in camera bolnavului ca sa ii fie mai usor, dar el statea nemiscat cu ochii inchisi. Nu putea sa-l fericeasca nimic. Si odata veni un gand: aceste rani au nevoie de aer, mult aer, aer vindecator.

Am desfacut pansamentele cu lacrimi in ochi, de frica sa nu ii produc si mai multa durere. El rabda fara sa scoata nici un cuvant. Cand am dat jos si ultima fasa, plangeam infundat si sufletul meu striga: – De ce ti se intampla toate acestea? Povara durerii m-a impins pe genunchi, si am inceput sa ma rog:

” Stiu ca si Tu ai fost plini de rani, stiu ca ai cunoscut durerea, si ca iti pasa, te rog Invatatorule, ai mila, nu il lasa sa mai sufere…te rog…te rog atat de mult… vindeca-l.”

Un aer bland si racoros a inceput sa se reverse peste noi. Intrand in narile mele am simtit putere in madularele mele. Era cel mai minunat lucru pe care l-am trait vreodata. Vroiam sa-l ating si sa nu-l mai las. Bolnavul a adormit intr-un somn profund. Mirosul greu din incapere disparuse. Am adormit si eu pe genunchi. M-am trezit atins de o mana plapanda care se lasa pe crestetul meu. Mi-am ridicat privirea. M-a intampinat un zambet bland. Bolnavul se ridicase din pat si zambea. Avea un zambet plin de bunatate si speranta. M-am uitat repede la membrele lui si la tot corpul lui. Toate ranile erau inchise si cicatrizate. Am sarit in picioare plin de bucurie si alergam prin incapere intr-o parte si alta, ca un copil. „M-a asculatat, m-a ascultat, l-a vindecat!” In incapere a ramas ceva, care imi va aduce aminte intotdeauna de El. A ramas aerul prezentei Sale!


Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s