Jean Jacques Rousseau – conditia omului natural

Date biografice

Jean-Jacques Rousseau s-a nascut la 28 iunie 1712, la Geneva. Mama sa moare după câteva zile, în urma complicațiilor de la naștere. 1722 – Tatăl lui Rousseau, un ceasornicar falit, fuge din Geneva, pentru a scăpa de datorii, și își abandonează familia. 1728 – Tânărul Rousseau părăsește și el Geneva. O întâlnește pe doamna de Warens, care îi va fi mulți ani protectoare, iubită și substitut de mamă. Sub autoritatea ei, își desăvârșește educația și se convertește la romano-catolicism. 1742 – Rousseau ajunge la Paris, unde prezintă Academiei franceze un sistem numeric de notație muzicală, care este respins. 1743 – Devine secretarul ambasadorului Franței în Republica Veneția. 1745 – Rousseau o întâlnește, la un hotel din Paris, unde aceasta lucra ca menajeră, pe Thérèse Levasseur, cu care va rămâne până la moarte. 1746 – Se naște primul dintre cei cinci copii ai lui Rousseau. Toți au fost dați la orfelinat. 1749 – Îl întâlnește pe Diderot, cu care se împrietenește. Începe să contribie la lucrarea Encyclopédie. Află despre un concurs al Academiei din Dijon și se decide să participe cu un eseu despre consecințele nefaste ale progresului artelor și ale științelor asupra moravurilor publice. 1750 – Câștigă premiul Academiei din Dijon și ajunge faimos. 1752 – Compune opera „Ghicitorul satului”. 1754 – Se întoarce la Geneva, unde redobândește cetățenia și reintră în comunitatea calvinistă. 1755 – Academia din Dijon refuză să îi premieze un al doilea eseu despre originea inegalității. 1759 – Enciclopedia este formal interzisă. Relațiile lui Rousseau cu ceilalți enciclopediști se deteriorează. 1761 – Publică Julie sau Noua Heloise, un roman epistolar, care va avea un succes extraordinar. 1762 – Apar două dintre cele mai importante cărți ale lui Rousseau: Despre contractul social și Emile, un roman pedagogic. Scrie un proiet pentru o Constituție a insulei Corsica. În urma criticilor vehemente la adresa celor două carți, care au culminat cu interzicerea lor în Franța și la Geneva, Rousseau e nevoit să fugă. 1766 – Ajunge în Anglia, la invitația lui David Hume. Rousseau începe să dea semne de instabilitate mentală. Are senzația că Hume este parte a unei conspirații care vizează uciderea lui. 1767 – Se intoarce în Franța, sub un nume fals. Oficial, nu i se permite intrarea în regat decât în anul 1770, după intervenția unor prieteni pe lângă Rege. 1771 – Întors la Paris, Rousseau începe să organizeze lecturi private ale Confesiunilor. Scandalizată, Madam d”Epinay intervine, cu succes, la poliție, ca lecturile respective să fie interzise. 1772 – Scrie Considerații despre guvernarea Poloniei. 1776 – Starea sănătății lui se înrăutățește continuu, iar relațiile cu prietenii sunt afectate. Începe să scrie texte obsesive, prin care îi acuză pe alții și se justifică pe sine: Rousseau, judecător al lui Jean-Jacques și Revenile – plimbăreț singuratic. 28 iulie 1778 – Moare la Ermenonville, pe domeniul marchizului de Giradin, care îl invitase să stea la el. Este înmormântat pe o insulă artificială de pe lacul domeniului. În 1794, osemintele lui au fost duse la Pantheon, unde se odihnesc și astăzi.

Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni este un discurs scris de Jean-Jacques Rousseau în anul 1754, cu ocazia participării la un concurs organizat de Academia din Dijon. Tema era următoarea: „Care este originea inegalității dintre oameni și dacă ea este îngăduită de legea naturala”. Dorind ca în această carte să explice originea inegalităților, Rousseau susține că aceasta are la bază exclusiv apariția proprietății private.

Rousseau preia în „Discurs” ideea „stării naturale” și ideea „contractului social”, care erau răspândite în filozofia socială a secolelor al XII -lea și al XVIII -lea, dar le dă o interpretare proprie, corespunzătoare aspirațiilor sale democratice și revolutionare.

După Rousseau, societatea trece în evoluția sa prin trei etape:

  1. starea naturală;
  2. constituirea primelor societăți omenești;
  3. apariția societătilor omenești bazate pe proprietatea privată.

Ideea „stării naturale” îndeplinește o anumită funcție teoretică: ea oferă baza pe care se întemeiază explicația genetica a vieții sociale. Rouseau este conștient de caracterul ipotetic al acestei idei: „starea naturală” este o supoziție necesară pentru a explica situația actuală a omului, și nicidecum un fapt istoric propriu-zis. Pentru el ideea stării naturale are un sens mai mult logic și metodologic decât empiric.

Discursul este împărțit în patru părți importante: o dedicație republicii din Geneva, prefața, prima parte a discursului și cea de-a doua parte.

Partea întâi

În prima parte a Discursului, Rousseau descrie individul uman în starea de natură. Rousseau susține că în această primă epocă omul nu era încă corupt de societate. El era bun, pentru că omul se naște bun; era capabil de compasiune, nutrind milă față de cei aflați în suferință; era liber. De asemenea, în aceasta stare ipotetică, omul trăia după două principii: auto-conservarea și mila, deosebindu-l astfel de celelalte animale.

Partea a doua

În partea a doua a Discursului, Rousseau explică seria de evenimente ce au dus la trecerea individului de la starea de natură la societatea civilă.

După starea naturală, deci, urmează etapa de constituire a primelor societăți omenești. Rouseau respinge ideea lui Aristotel despre sociabilitatea înnăscută a omului și e convins ca societatea apare și se dezvoltă după anumite legi obiective. Totodată, el se manifestă ca un mare dialectician, înțelegând ca progresul social nu este o ascensiune liniară, cum considerau contemporanii săi, grupați în jurul Enciclopediei. Perioada a doua este un progres, spune el, față de starea naturală, dar în ea apar deja primele semne ale decăderii. Progresele ulterioare, susține Rouseau, „au fost tot atâția pași în aparență spre perfecționarea individului, în realitate, însă, spre decăderea speciei”. Astfel, autorul Discursului descoperă caracterul contradictoriu al progresului social. Fără a nega progresul social, el sesizează laturile lui negative și atrage atenția asupra lor în mod special. Caracterul contradictoriu al progresului se observă cel mai bine în cea de-a treia etapa a istoriei – etapa apariției proprietății private. Izvorul inegalității, opinează filozoful, este proprietatea privata. Ea nu exista în „stare naturală” și de aceea nu este justificată de legea naturală: „Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat sa spună: «acesta este al meu» și care a găsit oameni destul de proști ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societății civile”. Dar de câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii și orori ar fi scutit omenirea acel care, socotind țărușii sau astupând șanțul, ar fi strigat semenilor săi: „Feriți-vă să-l ascultați pe acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați că roadele sunt ale tuturor și că pământul nu este al nimănui”. Apariția proprietății private duce la apariția conflictelor dintre oameni. Fiecare tinde sa-și mărească avuția și intra în lupta cu ceilalți. Așa apar dominația și sclavia, violența și jaful. Acea „luptă a tuturor împotriva tuturor”, despre care vorbește Hobbes cu referire la starea naturală, caracterizează, dimpotrivă, după Rouseau, societatea în sânul căreia s-a născut proprietatea privată.

Proprietății private i s-a adăugat dominația politică, și astfel, un sistem artificial de inegalități i-a orânduit pe oameni într-un raport de dependență reciprocă. Natura umană este reprimată, iar rațiunea determină individul să acționeze contrar pornirilor sale naturale.

Pentru a-și apăra avuția, cei bogați propun tuturor întemeierea statului, care ia naștere printr-un contract încheiat între oameni. Statul, deci, este o necesitate pentru cei bogați. Odată apărut, el aduce noi opresiuni pentru cel slab și noi puteri pentru cel bogat. Pentru a le apără libertatea, popoarele își aleg imparati, dar aceștia cu timpul se transformă din ajutoare ale statului în stăpânii lui. Abuzul conducătorilor statului culminează cu despotismul, care este treapta extremă a inegalității, „punctul final care închide cercul și atinge punctul de la care am pornit: aici toți particularii devin egali, pentru ca nu sunt nimic în raport cu despotul… aici totul ajunge sa se rezume doar la legea celui mai mare și, prin urmare, la o nouă «stare naturală» deosebită de ceea de la care am pornit prin faptul ca una era starea naturală în puterea ei, iar cealaltă este fructul unui exces de corupție”. Astfel, Rouseau ajunge la ideea dialectica a negării negației cu aproape două decenii înainte de nașterea lui Hegel. Despotul, spune Rouseau, domină numai prin forță, de aceea el nu se poate plânge când e răsturnat prin forță. Răscoala este, deci, un act legitim al poporului.

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Jacques_Rousseau)

Ideile lui J.J. Ruseau contravin preceptelor crestine care afirma ca: omul se naste rau, in pacat, orientat spre autodistrugere. Omul nu se poate ajuta singur, de aceea are nevoie de o interventie supranaturala. Si azi destul de multi impartasesc ideile lui, psihologia moderna avand la baza acest concept al inocentei umane. Biblia afirma ca omul este zamislit in pacat si toate gandurile omului sunt indreptate spre rau. Aceste idei iluministe, mai mult au ajutat, la crearea unor adevarate scoli de gandire in care omul este considerat reperul central. Ce ne deosebeste de animale? In acceptia lui Rousseau, doar doua lucruri: principiul auto-conservarii si mila. Animalele nu au relatii bazate pe compasiune, mila, apreciere, sa nu mai vorbim de dragoste, ci, doar instincte. Cei care sustin ideile lui Rousseau, pun toata responsabilitatea inrautatirii starii omuli pe: mediu, societate, educatia precara. Omul este facut rau de altii, el neavand nici o vina. Omul nefiind vinovat, nu poate fi tras la raspundere.

Biblia afirma ca toate gandurile, cuvintele rostite, actiunile omului natural contravin standardelor lui Dumnezeu, prin urmare este inevitabila justitia divina si apoi condamnarea. Insusi Isus cand a fost numit: „Invatatorule bun”, afirma: ” de ce ma numiti bun? Unul singur este bun, si acela este Tatal Ceresc”.

Mai mult pentru a fi bun Biblia afirma ca omul are nevoie de o transformare radicala, si in urma acestei transformari va fi capabil sa arate bunatate neconditionata si va trai o viata deplina si integra, care nu se mai interpune justitiei lui Dumnezeu.

Anunțuri

Un gând despre “Jean Jacques Rousseau – conditia omului natural

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s